Când ai copii mici, viaţa ta socială e cam dusă pe apa
sâmbetei. Adică, dacă ai cu cine să-i laşi şi dacă te lasă inima, poate
continui să ieşi cum ieşeai, dar dacă nu, prin Piaţa Unirii, prin parcuri, pe
la rude sau prieteni la rândul lor cu copii. Asta pentru că, aşa cum e cazul
nostru, doi copii mici nu stau locului, nu-i aşezi frumos pe un scaun şi ei
rămân acolo. În niciun caz! Adică, am încercat în câteva rânduri să mergem şi
noi ca toţi oamenii la o terasă, la o pizza... Nu s-a putut. Alergau, se băgau,
se suiau, scotoceau, de numai ieşire în oraş nu era aia.
Până când am
descoperit TrattoriaVerona. O minune! Un entuziasm! Vă spun sincer,
nu-mi venea să cred că în sfârşit mă pot bucura şi eu de un fel de mâncare, că
pot bea liniştită o apă plată, fără să alerg după ei prin restaurant. Asta
pentru că patronii, care la rândul lor au copii, s-au gândit şi la ceilalţi
părinţi şi au făcut un superb, fantastic, complet utilat loc de joacă chiar
alături de mesele unde taţii, mamele, unchii sau mătuşele pot termina să
mănânce fără să se ridice de pe scaun.
Remarcaţi probabil
expresiile entuziastice, dar vă rog să mă credeţi (şi probabil cei care au
copii năzdrăvani ca ai mei mă cred), că preferi să nu mai mergi la un
restaurant cu copiii după tine când ştii că trebuie să stai numai de ei. Săptămâna trecută am sărbătorit (oarecum)
venirea mamei mele din Italia, cu un prânz la Verona. Îi ştiam pe patroni de la gelateria
situată vizavi de actualul magazin Profi, şi care din păcate a fost închisă. Îmi
plăcea la nebunia îngheţata de acolo, pe care nu era zi de vară să n-o mănânc.
Au făcut o treabă bună şi cu Pizzeria Venezia, din zona staţiei de autobuz de
la Polivalentă. Mă aşteptam aşadar la ceva bun, dar trebuie să vă mărturisesc
că aşteptările mi-au fost întrecute. Mâncarea a fost nu bună, foarte bună. Am
mâncat nişte bruschete cu roşii şi o salată pescărească excelente, nu trântite
pe o farfurie ca să aibă un suport acolo, ci aşezate pe platouri care sporeau
farmecul fiecărui fel. Iar pizza a fost cu adevărat italiană. Mama mi-a spus că
ciorba de burtă şi salata Cesar i-au plăcut foarte mult. Am încheiat cu clătite
cu ciocolată din care am gustat doar o dată, restul fiind înfulecat de pitici
pe care cu greu i-am adus câteva minute la masă, prea entuziasmaţi fiind de
minunăţiile de la locul de joacă.
După cum am mai spus
şi cu alte ocazii, consider că dacă vrei să ştii dacă un loc e cu adevărat
curat, te duci la baie.
Am fost aşadar în „inspecţie“ şi nu doar că mirosea frumos, dar era foarte
curat, o lumânare era aprinsă într-un colţ spre a spori atmosfera plăuctă, iar
cutia cu şerveţele de şters pe mâini era plină.
Într-un colţ îşi
aştepta ocupantul un scaun pentru bebeluşi, iar la ferestre şi mese erau
aşezate plante adevărate, nu din plastic, în stropitori buclucaşe. Locul de
joacă are un cort plin cu mingiuţe din plastic, un tunel ca să ajungă picii la
o căsuţă cu două scăunele şi o masă unde au laptop şi tăbliţe şi o mulţime de
jucării din pluş. O zebră, o bicicletă, o maşinuţă, o masă şi scăunele sunt
aşezate pe covorul cu trasee pentru maşini şi trenuleţe. La televizor sunt
desene animate, iar pe pereţi tablouri cu Minnie şi personajele din Winnie the
Pooh.
Aşadar, bucuraţi-vă
de mâncare, de timpul petrecut în alt loc decât acasă, în timp ce copiii se
bucură de joacă.
P.S. Era să uit. Verona e pe Bulevardul
Gării nr.3, lângă muzeu.
0 Comentarii